Tânjind

Ne zvârcolim ca șerpii-n foc… De dor și de dureri cumplite-n drum ieșim sperând ca să ne scape vreun topor de suferințe… Solzii ni-i ferim de soarele topit într-un pahar de arșiță sub vreun umbrar de flori și ne mirăm că piatra de hotar trovant crescut-a-aproape pân’ la nori. Ne zvârcolim ca șerpii-n foc… Tânjim…

Legenda Mărţişorului

În căsuţa ei, micuţă dintr-o margine de lume toarcea lână o măicuţă necăjită… De-al ei nume hărnicia se legase dar în suflet avea spini fiindcă-o boală-i măcinase odoraşul… Prin străini leac a căutat întruna.Nicăieri nu l-a găsit. De-asta tot „cânta” pe struna unui plâns înăbuşit. Auzind al mamei vaier a-nfloririlor crăiasă i-a adus de foc,un…

Împrimăvărare

Ne-am întâlnit pe-o prispă solitară. N-am tresărit atunci când m-ai privit! Şi n-am listat chemări! Până-ntr-o seară Când mi-ai aprins un vis şi ţi-am zâmbit. Pe râul dintre noi au curs cuvinte Fără cascade-nalte de tăceri. Învolburai aducerile-aminte Din lutul fin, brăzdat de mângâieri Rostogolind iar bulgări de lumină Mereu, dinspre apus spre răsărit Şi…

Suntem nebuni

Suntem nebuni să aruncăm în mare atâtea cufere cu amintiri și-aceste lungi eșarfe de chemare să le-nnodăm de alte răzgândiri. Suntem nebuni să renunțăm la vise, la-mpachetări de ceruri în hârtii de zbor cu-atâtea înălțări promise, la-ncercuiri de zâmbete-aurii. Suntem nebuni că ne lăsăm striviți de zidul de tăceri și răstigniți pe crucea asta, mare…

Din nou

Mi s-a părut că te-am zărit pe stradă Şi-am tresărit dar… doar mi s-a părut… Prin mintea mea o-ntreagă cavalcadă De gânduri dureroase a trecut Stârnindu-mi amintirile cu tine Atât de limpezi şi atât de vii Că am uitat că merg printre ruine Şi că sunt doar o umbră… Nu mai ştii Nuanţele de vânt…

Grafisme

am pornit de la punct şi-am rotunjit în răspunsuri o joacă nebună îmi reaminteai culorile din era copilăriei când în lumina inocenţei înfloream în semne şi nu eram niciodată în criză de timp albăstreai potecile viselor cu straturi de mare ancorând răsăritul istoriei noastre într-un port de cuvânt am pornit de la punct şi-au apărut…

Știi?

vorbele pot fi doar faţada crăpată de tribulaţii neaşteptate în ierni cumplite   pot să apară brusc din neantul descrierii sau să  tacă pe rând în ordinea dezastrelor   n-ai să-nţelegi niciodată cum ni s-au dezlegat mările   de ce pescăruşii-au ţipat surd în inimi tatuate cu gri şi-au evadat în albastru…   Aura Popa,februarie…

Nu

N-am visat că mi-era vară, c-aveam aripi, că zburam și că-n fiecare seară ’n cuibul tău mă întorceam. N-am visat că mi-era soare și în suflet și-n priviri, că prinseseră culoare alți boboci de trandafiri în obraji și c-a ta mână cu lumină mă-nvelea. N-am visat că împreună aprindeam câte o stea că vâsleam în…

Rătăcire

Nu îl mai am acasă pe „acasă” Şi rătăcesc prin pagini de tumult Cu scris mărunt, lizibil şi-o angoasă Crescută-n palmele de drum… Ascult Cum vâjâie prin ramuri de poveste Un vânticel confuz şi iritat Iar pasul de cuvânt mi se opreşte Pe malul unui râu cu sens schimbat Ce curge în amonte de-nţelesuri. Mă-nvolburez…

Pentru că

în mâinile destinului frânghia certitudinii aritmic își întinde sau își relaxează nodurile piruetele ei sunt tot mai rare poantele tot mai tocite de mișcări la limita dintre înălțare și prăbușire aerul tremură a suspans a personificare a abstractului într-o aproape palpabilă emoție a neputinței ei de a fi lebăda solistă pe lacul ochilor lui atât…

Mereu

Vorbesc cu păsările despre tine. Le povestesc cât de senin zâmbeşti, Cum te apleci spre mare şi-nspre mine De câte ori ţi-e dor să potriveşti Un val de zbor în rama întâmplării, Despre cum cânţi când mă aştepţi în ploi Şi cum te-ncrunţi când ceaţa depărtării Se lasă ca o noapte între noi. Vorbesc cu…

De drag(obete)

Cât timp ne suntem oaza de iubire Iar zorii ne găsesc îmbrăţişaţi În gând, în vis, în dor sau amintire Comorile-s în noi! Suntem bogaţi! De mână-n labirinturi de-ntrebare Şi tot de mână prin păduri de cer Ne îmbăiem poveştile-n culoare Uitând de gri,de frig,de efemer. Se-accentuează zborurile pare, Braţe de cântec iarăşi se deschid,…