Vindecă-mă!

Vindecă-mă, soare de-astă ne-mpăcare, de-astă răzlețire-a verii din privire. Dă-mi din mierea ta să pot iar cânta pe note de flori cu roua în zori. Șterge-mi de pe față urmele de ceață, umbrele din gând, dorul cel flămând, dorul răzvrătit și pe cel cumplit. Mă tămăduiește și mă-nzdrăvenește fiindcă doar tu poți din gând să-l…

La infinit

Nu e de ajuns iubirea ca să țină împreună două lumi doar cu-ndârjirea… Dacă nu au ce să-și spună, dacă au, dar sunt pe unde diferite mai mereu, dacă nu își pot răspunde cu încredere e greu să găsească-un bob de soare pentr-un cer numai al lor… Pot stihii să o doboare la pământ foarte…

De mult

Nu te-am mai întrebat ce faci, cum ești deși nu a fost clipă să nu vreau să știu spre unde pașii ți-i grăbești și într-acolo și eu să o iau. Cumplit îmi e de dor dar e mai bine să nu-ți mai tulbur apele de gând căci fericirea ta nu-i lângă mine și vei uita…

De drag(obete)

Inițial publicat pe Poezii din suflet, cu suflet, pentru suflet de Aura Popa:
Cât timp ne suntem oaza de iubire Iar zorii ne găsesc îmbrăţişaţi În gând, în vis, în dor sau amintire Comorile-s în noi! Suntem bogaţi! De mână-n labirinturi de-ntrebare Şi tot de mână prin păduri de cer Ne îmbăiem poveştile-n culoare…

Rezolvare :)

N-am avut o pisicuță niciodată dar mereu mi-am dorit una micuță, un puiuț scump doar al meu. I-am rugat pe-ai mei dar încă visu-mi nu l-au împlinit și atunci m-am pus pe… muncă. Tare mult am mai trudit să îi fac mustăți și coadă surioarei…Cu un pix le-am „scriat” ca să se vadă și am…

Gândicel primăvăratic

Cum s-a-nsuflețit grădina când din humă au scos ei căpușoarele-n lumina primăverii… Erau trei… Trei sfioși ce dau binețe vântului și lumii-ntregi, hotărâți ca să dezghețe suflete de robi și regi. Și al meu s-a-nfiorat… Ca vrăjită am întins mâna și am mângâiat temerarii ce-au convins iarna ca să schimbe cerul și-n alt rai să-și…

Și tu

Încearcă să păstrezi în amintire doar zborurile noastre pe sub lună, doar trecerile noastre prin furtună mânați unul spre altul din iubire, eternitățile din lut de rai clădite, surâsurile calde și duioase, privirile acelea luminoase, senine și atât de-ndrăgostite. Pe toate celelalte în uitare îngroapă-le adânc… La fel voi face… Și ochii-n lacrimi nu-i lăsa…

Azi

Te-am văzut trist într-o fotografie făcută ne-ndoielnic de curând… Privirea-aceea mi-a vorbit doar mie despre războiul ce îl porți în gând cu amintirea mea, tot neștirbită, tot îmbrăcată-n strai de sărbătoare, despre atâta vreme irosită departe de a dragostei vâltoare. Nu știi cât m-a durut a ta tristețe, cât am tânjit să-ți mângâi chipul pal,…

Mami,

Deși nu-s decât un nod de copil îmi place taaare când mă prinzi cu-al tău năvod cald de brațe iubitoare, când mă mângâi și-mi vorbești cu nespusă duioșie, când de tine mă lipești toată numai gingășie. Știu că lumea ta sunt eu… Mi-o spun ochii-ți în neștire, mâinile ce sunt mereu dornice de ocrotire, de…

Nu știu de ce

Azi m-ai durut mai rău ca niciodată… Am stat așaaa, pierdută ore-n șir în ochiul unei case, sfâșiată de dorul tău, cu sufletu-n delir. Voiam să mă adun… N-aveam pe cine… Erau prea multe cioburi împrejur și mult prea mici să mă refac pe mine, lumina mult prea slabă-n abajur și-n geam, ca un refren…

Lipită de tine

Toată noaptea am privit stelele dintr-un hamac, norii care au roit și s-au oglindit în lac, luna pală, străvezie, umbrele ce întindeau aripi negre, de hârtie și printre zefiri zburau. Am stat să-l ascult pe vânt șuierând prin crengi, prin flori, al privighetorii cânt și-ale liniștii viori noaptea-ntreagă ca și când ultima-ar fi fost din…