Adesea

Ca leul în cușcă-mi stă gândul, pe ace… Războaie să poarte nu vrea… Nu îi place să pună otrăvuri de vorbe pe buze, să-arate c-un deget spre alții, s-acuze. Că-i luat drept naiv sau drept laș nu îi pasă. (Mai bine decât s-aibă săbii pe masă). Acceptă tacit judecăți, etichete căci nu vrea la circ…

Expertă

Ca un iezișor îți sare coarda, zgâtia-mi de fată de gândești motor că are fără a greși vreodată. Piciorușele îi zboară! Scapără neobosite și pe sub, și peste sfoară de parcă i-ar fi vrăjite: dreptul, stângul, amândouă, despărțite-,apropiate, numărate câte două și cu ele-ncrucișate… E motiv de bucurie coarda asta pentru ea și-mi face poftă…

Offf!

L-am pierdut pe ursulică și sunt taaaare supărată… Dac-ați ști cât mi-e de frică pentru el că niciodată n-a stat singur, sărăcuțul… Peste tot doar împreună ne vedeai… Eu și micuțul eram veșnic mână-n mână, brațe-n brațe… L-am lăsat o secundă pe băncuță, numai cât am admirat cum zbura o mămăruță și a dispărut… Acuma…

Cu „de ce-ul” în brațele gandului

Mereu am făcut pași pe drumuri care păreau că se sfârșesc într-o secundă, că nu duc nicăieri, că zac în soare cum zace-un șarpe-n iarba tremurândă fără să-i pese că va fi călcat pentru că-și știe-n colți destul veninul și țâșnetul ca dintr-un arc scăpat, gata de-ncolăciri să-și ia tainul… Am dat o șansă fiecărei…

Aproape, în suflet

Ține-l pe cel ce pașii ți-i îndrumă când treci genuni pe poduri suspendate, pe-acela ce te scoate din furtună și îți arată uși nenumărate pe care-ai reuși să le deschizi cu-o cheie de încredere mai mare, ține-l pe cel ce-n mână cărămizi îți pune pentru-o altă încercare de-a te zidi durabil, în lumină și-ți dă…

Cu bucurie

La miezul nopții, azi o să îi dea multe-amintiri de neuitat lui ieri… Terasa unde-am stat la o cafea privind ai stâncii falnici grăniceri, povestea izvorașului de munte spusă de-un vânt năvalnic unor brazi, covorul ierbii plin cu flori mărunte, culoarea piersicie din obraji, surâsurile, toate-n filigranul emoțiilor cele mai frumoase care țâșneau mereu din…

Ți-amintești?

Eu, suflete, mereu te-am prevenit să nu te duci cu gândul prea departe, să nu-ți faci vise fiindcă-am presimțit că toate-acele văi erau deșarte… N-ai ascultat de mine niciodat’. Acuma taci și nu mi te mai plânge că ți-e veșmântu’-atât de sfâșiat că și din umbră parcă-ți curge sânge. Taci și îndură…De trecut va trece….

În sufletul meu

Ce ecou are încă acel prim te iubesc și acum, după-atâtea-anotimpuri… În ce vrajă mereu când l-aud mă trezesc, pe aceleași mirifice câmpuri înflorite, scăldate-ntr-o lumină de rai cuibărită în brațele tale… E o zi fără seamăn, neschimbată, de mai cu motive de zbor picturale… Ce ecou are încă… Înfioară și-acum, tulbură-apa de gând, răvășește…

Știi?

A fost o vreme când n-am mai văzut… Orbecăiam în beznă zi lumină și tot în întunericul tăcut îmi ațipea fărâma de rugină. Mă spijineau pereții dar n-aveam repere-n ăst ocean, nici cât nisipul din palma unei frunze ce-o striveam cu pasul umbrei nezărându-i chipul. Mi-era tot timpul noapte, frig și-amar pentru că nu înțelegeam…

Noi

Ne întâlnim mereu…În amintiri… Ești neschimbat… Zâmbești fermecător și luminezi ca soarele,-n priviri îți joacă-același foc ucigător de tandru ce pe mine m-a vrăjit de cum iubirea mi te-a scos în cale. Ai hainele și părul răvășit de vântul ce dă lumii rotocoale și brațele deschise larg spre mine, cea care se apropie-alergând -torent de…

„Cine nu e gata luat e cu lopata”

Să m-ascund? Îmi place tare… Nevăzută,-ntr-o clipită îmi fac umbra frățioare și o țin așa, pitită până sunt cam toți găsiți apoi vin și salvez turma ca săgeata… Dibuiți sunt ceilalți că mie, urma îmi e tare greu de luat și-asta știe orișicine… Sunt maestru-n pitulat, greu mă depistezi pe mine. Să mă pun? Deloc…

Câteodată

Impulsul de a-mi șterg picturile e atât de mare că nu-mi pot opri mâna să n-o facă… Duc culorile de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga, amestec florile cu fluturii, munții cu mările, ochii cu sprâncenele, verdele câmpiei cu-azuriul cerului… Distrug într-o secundă șansa unei pete galbene de a fi soare…