Iar

Iar te-ai făcut vânt, dor nebun, ce-mi ești… Iarăși de pământ cerul mi-l trântești și-mi acoperi luna inimii cu norii… Iar îmi iei cu mâna viforului sorii și mă torni în ghețuri ca pe-un râu de lavă ca să-mi legi cu cețuri umbra cea firavă… Faci ce faci și-mi scuturi mugurii de stele peste-ai clipei…

Cu admirație

Să nu privim doar înspre-acela care își pune piscuri ’nalte sub picioare ci și-nspre-acela care se ridică din colb și haina-și scutură de frică, spre cel ce reușește peste-abisuri să treacă fără-a face compromisuri, spre-acela care și-ndoit de vânt se târă doar să-și țină un cuvânt. Să-l prețuim pe cel care cinează cu adevărul și…

Zâmbind

Amintește-ți de stelele noastre cum sclipeau când eram împreună… Amintește-ți de zările-albastre, de mormanul de visuri, de lună, de atingerea ierbii tăcute în fânețe minate cu flori… Amintește-ți privirile mute de uimire din jur, de viori cu tandrețe trezite la viață de arcușuri, să cânte-a senin pentru noi, de surâsuri, de ceață, de-acel mult ce-l…

Aici, lângă mine

Stai jos și așteaptă să treacă urgia, să-și toarne furtuna-n pahar poezia, s-o spună cu grindini de-o vrea, cu rafale, cu smulgeri de trunchiuri plăpânde în cale, s-o tune, s-o fulgere-n stânci, s-o trăznească, să cheme torente din munți s-o citească… Stai jos și-ai răbdare să cânte-a prăpăduri, să facă pe sfoara uimirilor noduri mai…

Mă vezi?

Sunt numai cât o fulnică, buni! Cât mai vlei să pap? Bulticuța mea e mică! Multe-n ea nu plea încap. Cu-o guliță de fliptulă și c-un caltofel plăjit gata-s! Nicio flimitulă nu mai pot ca să înghit. Nu-mi mai da, te loooog și dulce… O să-ți cel eu când fac loc în bultică… Haide, stlânge!…

Nici măcar pentru-o vreme

Nu-ți face cuib pe stânca-nsingurării… Împacă-te cu gândul c-ai ratat acel mirabil zbor pe fila zării  ce-n ochii împlinirii-ar fi contat și umple mai departe cu nimicuri de suflet rondul clipei și cu flori. Fă din lumini de tranzit mozaicuri și trece-ți umbra zilnic prin vâltori… Zidindu-te în tine nu repari nimic din ceea ce…

Acum

E iar o mare albă între noi şi o urgie care stă să doară întreg cuprinsul scris de amândoi cu slove mici, reliefate-n ceară. Spui că mă strigi şi-n gând, necontenit de la fereastra visurilor tale de când întâia oară ţi-am zâmbit şi umbra mea ţi-a răsărit în cale dar nu te-aud şi nu te…

Deși n-ai crede

Chiar şi-ntre anotimpuri sunt invidii. Cu toate-au şi frustrări şi ne-mpliniri… Mai trag de-un fir din ghemul de perfidii când trece vreuna la mărturisiri în faţa celorlalte, îşi dau coate, la colţuri de schimbare se bârfesc și-şi caută cusururi noi în toate părând să nu se-nghită dar sfârşesc îmbrăţişându-se, pe sub arcade fireşti de timp…

Ție, iubire

Îți datorez lumina dintr-o sferă de liniște de vis, fără egal, plutirea într-o altă emisferă, departe de al zbuciumului val, zâmbetul larg, seninul din privire, trandafiriul din obrajii fini, fâșiile de zbor din amintire, c-am prins în lut de cântec rădăcini și-am fredonat refrenul înălțării până la soare și mai sus de el, că am…

În sfârșit

Zâmbesc ochii ei când spre lume privește… Zâmbesc ochii ei când o boare se-oprește în păru-i ca spicul în pârg, răvășindu-l, când mâna-i și-o trece pe-obraz mângâindu-l… Zâmbesc ochii ei când de ploi e strigată… Zâmbesc ochii ei când în calea-i se-arată câmpii înțesate cu maci și-albăstrele, când scutură cerul perdele de stele… Zâmbesc ochii…

Și tu

Te-ai lăsat furat de clipă și departe dus de mine… Umbra-n gând mi se-nfiripă… Spun că-s bine dar nu-s bine. Spun că n-am nimic dar doare cum n-a mai durut nicicând lipsa ta… Nu-l văd pe soare să răsară prea curând pe-a mea stradă-nzăpezită, albă parcă de un veac… În tristețe-s împietrită și n-am pentru…

Râsul tău?

Rîsul tău? E-o zi cu soare după-un ev fără culoare, e o ploaie mult râvnită după-o secetă cumplită, e-o poveste ce alină cu-a ei magică lumină… Tulbură și molipsește și-orice clipă-o-nsuflețește… Umple orice încăpere și reduce la tăcere vifore, furtuni și geruri ce împrăștie cerneluri negre, de însingurare… Râsul tău? E sărbătoare pentru inima-mi topită…