Evident

Evident Sunt o zână jumătate… Numai fapte bune fac dar nu-s înțelese toate cum aș vrea și nu-s pe plac tuturor… Întotdeauna să îi bucur mă gândesc pe ai mei, dar frate,-ntruna doar pe-alături nimeresc… Ieri, pe tati l-am „uimit” decorându-i o cămașă cu un marker… Prea grăbit, așa a plecat de-acasă… Azi, pe mami…

Scara Iluziilor

Am coborât-o și n-am s-o mai urc… E fără de sfârșit… Acum, mi-e clar… Cu înălțimi-miraj nu mă descurc… Mai bine stau eu jos, pe stânca-mi zar cu mâna dreaptă dusă la chipiu ca să salut cu zâmbet răsăritul și cuibul lumii tot mai ivoriu de când se-ntrec nadirul cu zenitul… Mai bine stau pe-un…

De-a baba-oarba

Cu Chimiță știți cum este… Bâjbâi fără ca să vezi după ceilalți pân’ dai peste unu,-n goluri te repezi iar ei râd atât de tare că urechea ta se prinde cam pe unde-i fiecare și-al tău braț iute se-ntinde să atingă și să scape de eșarfă mai curând, să le redeschizi pe pleoape și să…

Întruna

Te cert, inimă, te cert fiindcă nu asculți deeeloc… Tot ce-ți spun iei în deșert și de fac altfel iei foc. Te aprinzi mai rău ca paiul și-ți e para mult mai ’naltă decât șira-i în vătraiul unui fulger ce exaltă… Te cert și îți spun mereu să îți domolești avântul, să mai lași cuiva…

Între noi

Luptă dreaptă? Da’ de unde… Pintenatul mă dărâmă și nu-i trebuie multe runde că sunt numai o fărâmă de copil, un nod ce n-are forță-n brațe niciun pic… -Buuuuni! Buuuuni! Iarăși sare și nu pot să fac nimic! Vino tu să mă salvezi, să îl iei pe furios de pe mine! Nu mă vezi? Ghemuit…

N-am contat

N-am contat cât să te-așezi, iubire, în albastrul meu, tot mai smolit, tot mai subțiat de-o încolțire într-un cer cu soarele topit… N-am contat cât să apropii drumul cu fânețe-al verii de al meu, cât să scrii pe-un zid de ploi cu fumul unui dor ce sfâșie, mereu… N-am contat atâta cât spuneai… Nu ți-am…

Alege să fii fericit!

Fă-ntotdeauna ceea ce îți face să râdă-n hohot sufletul, să cânte și straiu-nsingurării să-l dezbrace… Nu-l tine-n frâuri, lasă-l să se-avânte pe creste, dacă crestele îl cheamă, în valuri, dacă valurile-l strigă și de al mării clocot n-are teamă, în lupte chiar de nu le și câștigă… Va învăța de unde până unde se poate…

Cândva… Poate curând…

Voi fi și eu citită printre rânduri de amintiri ca orișice poveste din apele privirilor, din gânduri, din cățăratul pe-ale lumii creste, din verbele rămase-mbrățișate cu substantive proprii și comune, din lacrimi și din urmele lăsate în oamenii din jur, pe-omăt, pe dune, pe-asfaltul zbuciumului, pe nisip, pe muchiile liniștii, teșite, din umbrele care-mi jucau…

Umbra mea

A rămas în brațele tale cuibărită… E acolo acum și-o să fie pe-orișice cale, pe-orice sfoară întinsă de drum să-ți dea munții de griji la o parte, de pe cer să-ți mai șteargă din nori când vor vrea prin furtuni să te poarte și sub pași îți vor pune vâltori… A rămas fiindcă vrea să…

Nici pic

Nu vreau să dor… Mai bine să mă dori… Mai bine să duc eu stânca pe munte și s-o rostogolesc de mii de ori… Mai bine a mea umbră să înfrunte valuri de frig cumplit sau de dogoare, de cețuri ruginite sau de ploi… Mai bine eu genunea sub picioare s-o simt arzând și-al gândului…

Preț de-o poveste

Știu c-ai venit, că ai trecut hotarul de ceață dintre lumi ca să mă vezi, că ai aprins întruna felinarul privirii scrutătoare prin livezi cândva în pârg, acum părăginite, cu verdele de veșted molipsit, de mărăcini și umbră năpădite, cu iz de vechi, de-anost, de părăsit… Știu c-ai venit căci n-a mai fost lumina de…

Cât am putut

“Vreau și eu o frățioarăăăă”!!! am strigat… Până-a venit… Acum, gata cu-a mea moară… Doarme? Tac, că de-am trezit „monstrul”, Doamneee, cum mai țipă, cââât mai țipă…! E taifun ce pe toți ne strânge-n pripă cu țignalu-i de nebun ca să-l liniștim… Nu tace până nu-i de toți plimbat, luat de-ai casei toți în brațe,…