Azi

Am să închei povestea… A tot spus… A tot trecut de pe un țanc pe-un altul… Nu a convins pe nimenea cu saltul peste genuni și fluvii în apus, nu a făcut pe nimeni să tresară cu ale ei nostalgice-adieri, cu ale ei duioase mângâieri, cu-a ei lumină albă, solitară… Nu a avut ecoul așteptat,…

Cu mâna nerăbdării

Deschid fereastra doar ca să le-aud foșnind la geam a toamnă și-a plecare pentru un timp din cuiburile care le-au fost acasă caldul, înspre sud. Mă umplu de lumina arămie până-n adânc când le privesc rotind deasupra viilor aripi, topind departele în zarea ruginie. Mă umplu de lumină și de gânduri… Se bulucesc confuzii-n întrebări,…

Pe cea de ieri

Pe cea de ieri nu am de unde să ți-o aduc… Nu mai există… Ea, la chemări nu mai răspunde, e punct de zbor pe-a toamnei listă, lumină albă, irosită în întunericul din zid în întristarea-i împietrită, un chip de inimă livid… Pe cea de azi o scot din casă, o pun pe drumul pân’…

Iubire

Condu-mă și te voi urma oriunde… Lumină-mi fii, și reflector, și far, și pod, și drum, și rugă, și altar și umbra-mi n-o lăsa să se scufunde în valuri de-ntuneric și de ceață, în vălătuci de vorbe și de fum, să pună foi de zbucium în album sau să alunece pe-a vieții gheață… Fii-mi călăuză…

Mângâietoare

Mâna ta foșnind în părul meu și o pace-atât de fără seamăn m-au făcut să uit de drumul greu ce mi-așteaptă pașii, suflet geamăn, m-au făcut să uit c-am de trecut printre rugi, prin spini și peste jar, că mi-e cerul lumii descusut și-are nori și umbre-n buzunar… M-au făcut să vreau atât de tare…

Iubire

Azi, hai să-l lăsăm pe “dacă” să se plimbe cu-altă barcă… O să-i poruncesc să tacă și lui „poate” și lui „parcă”, și lui „oare”, și lui „unde”, și lui „când”, și lui „pe cine” și de vorbe ne-om ascunde eu în tine, tu în mine toată ziua, noaptea toată și-un crâmpei de dimineață… Da-vom…

Dacă…

Dacă dragostea-aceea,-atât de mare-a murit poate-orice să se stingă într-o clipă… Subit poate-orice să dispară ca și cum nici n-a fost, poate-orice să devină din feeric anost…   Dacă dragostea-aceea,-atât de mare s-a dus poate-orice fi de umbra unui munte răpus, poate-orice fi-n vâltoarea ne-ntâmplării scăpat, poate-orice fi-n lumina ne-nsemnării uitat…   Dacă dragostea-aceea,-a murit,…

Te rog

Toamnă, nu mă mai zori s-arunc frunze-pietre-n vânt… Tot încerci a-mi adumbri sufletul cât eu mai cânt încă-n lanuri pârguite prinse-n ramele de maci… Nu mân stoluri vlăguite înspre sud de-acum… Mai taci și mai lasă-mă cu vara… De-ntomnat, m-oi întomna și mi-oi îndesa cămara cu melancolii, cândva dar nu azi… Nu cât mai am…

Timpul n-așteaptă pe nimeni

Ceea ce ai acum să prețuiești căci mâine fi-va, poate, prea târziu… Cu-aceeași clipă nu te întâlnești de două ori sub cerul azuriu și nu știi niciodată ce aduce în tolba sa o zi care mijește în ochii lumii, pe-unde te vor duce pașii poveștii care se rostește… Profită de-orice șansă ce-o primești pentru a…

Cu greu

În lutul ăsta prins-am rădăcini… Cum aș putea să nu îl mai iubesc când el îmi pune muguri pe tulpini de-atâția ani și cum să îmi doresc din brațele-i tăcute să mă smulg? N-aș lua-o de la capăt niciodată altundeva, la-ndemnul unui vulg ce n-a trăit c-o secetă vreodată, ce n-a văzut furtuni dezlănțuite cu…

Tu să-mi spui

Spune-mi tu, cu-ale tale cuvinte tot ce simți, ce-ai în suflet și-n minte, ce îți macină somnul, ce doare ce îți ține lumina-n picioare, câtă lume pe umeri te-apasă, cât îți e haina umbrei de roasă… Nu trimite nici ploaia, nici vântul pe la geamu-mi de suflet… De cântul tău înalt și suav vreau să…

De la-nălțimea liniștii

Ar trebui întâi și-ntâi de toate să înțelegi de ce le-am luat pe stele de pe-al tău cer, de ce-s nenumărate doar umbrele-ntre noi și prin zăbrele de ceață ne privim ca doi străini ce n-au cântat a dragoste vreodată, de ce de lacrimi ochii ne sunt plini și ni-i lumina-n rugă-ngenuncheată… Nu-naintezi prea mult…