Prin geamul certitudinii

Când te-am văzut acolo, așteptând lumina mea timidă să apară mi-am simțit ființa-ntreagă fremătând de dragoste… Surâsul mi-era pară, privirea fluviu ce curgea-nspre tine cu valuri de tandrețe-nvolburate, de gânduri ce-și doreau doar să aline și să-ți trezească zborurile toate… Când te-am văzut acolo, am știut că mi-ești răspuns la orișice-ntrebare, că orice-abis cu tine-i…

Te voi aștepta

Te voi aștepta chiar dacă așteptarea o să-mi fie un infern, un iad… Chiar dacă doar cu lacrimi se va scrie perna fiecărei zile ce s-o duce la culcare și-ale veacurilor file scrise-n viețile-următoare… Te voi aștepta, iubire, chiar de mările-or să-mi sece, chiar de voi proba-n neștire straiul deznădejdii, rece, chiar de toată lumea,…

Din nou

Sărutul e cel vinovat c-a aprins în noi reveria… Din nou am zburat departe, deasupra ținutului nins cu aripi de visuri, din nou am cântat la harpe albastre de ape cu flori și ca niște prunci, curcubeie-am sărit… Din nou am probat de lumină vâltori și iarăși cu glasuri de veri ne-am rostit… Sărutul e…

Topit de drag

Cum te uiți, ca după soare dup-un copilaș ce-apare-n viața ta… Ești ca vrăjit de al lui surâs, topit de făptura lui gingașă… Veșnic vrei să fii acasă, unde-l știi, să-l ții în brațe, de grumaz să ți se-agațe ale lui iederi-mânuțe, mititele și grăsuțe… Veșnic vrei să te privească cu privirea-i îngerească… Altfel lumea-i…

Visătorule

Lucrurile nu sunt deloc simple și nici întotdeauna așa cum par… Tu nu vii doar cu tine înspre mine, fără măști, fără temeri, fără… nimic ci târâș cu toată, toată istoria… Sunt gata să mă reinventez, gata să fac bungee jumping de pe releul spontaneității dar ține minte, și eu spre tine tot cu istoria…

Îndrăgostiți

În ninsoarea aceea cuminte ce-a căzut ca un gând între foi să ne pună-ale ei, reci veșminte, n-am fost EU, n-ai fost TU, am fost NOI… Noi, tăcuții din poarta uimirii… Noi, rămașii în urmă pe drum să-și ferească de-ngheț trandafirii și să simtă al iernii parfum împreună,-mpânzind prima oară, -ntreg ținutul, tomnatic, cernit, cu…

Pastel tomnatic

Sfârșit de toamnă… Umbre și lumini… Secătuită-i seva în tulpini de frunze și de ierburi și de flori… O lume-ntreagă-i sub ciorchini de nori… Vântul miroase-a rânced și a frig… Păsări ce taie-al depărtării vig cu aripile lor nerăbdătoare peste întinderi magice să zboare se duc sub ochii noștri, pribegesc și alte zări pe rând…

Mai mereu

Îmi vine să te scutur de nori ca pe un cer ce și-a uitat azurul închis în călimară și nu vrea să-nțeleagă că e atâta vară în râsul lui, că nu e sorocul pentru ger, pentru înghețul umbrei pe-o pripă-a renunțării, că nu e timpul încă pentru-acel pas în gol, că de-și va da ca-n…

Iar?

Vântule, ce-aduci, iar ploaie? Bați, de-o vreme, ca turbat… Am noroc că-s în odaie că pe drum, m-ai fi „zburat” când încolo, când încoace… Fiindcă nu am rădăcini m-ai fi dus pe unde-ți place ție, cum le duci la pini crengile, în sus și-n jos, dintr-o parte în cealaltă… Azi, ești tare furios și pui…

În drumurile mele

Tot mai întreb de tine câte-o ploaie, câte un pâlc de roze, câte-un vânt când sufletul, de dor, mi-e vâlvătaie… Și mi-e tot timpul… Veșnic sunt cuvânt ce caută, și strigă, și te cheamă, și cu ecoul lui rupe tăceri să poată trece-a visurilor vamă cu cele mai duioase mângâieri pentru lumina ta, s-o văd…

În jurul meu

Închide cercul brațelor și taci… Nu vreau s-aud cuvinte ci să simt că inimile noastre nu se mint… Suntem la fel, iubire, doi stângaci ce-și uită-adesea stelele aprinse cu gândul dus la pajiștile-alpine, de clopoței și gențiane pline, de flori de colț și iederi albe ninse… Suntem la fel, doi visători zănatici ce-și poartă veșnic…

Vindecătoare

Cât de multă lumină e în mine când ești la un pas… Ce senină îmi e zarea… Zâmbești și dispare vacarmul strâns în inima mea… Clipa-i plină de șarmul unui vis ca o stea… Cântă-a inimii mare doar refrene de dor când departe-i și-o doare de nu ești orice por, leagă țărmuri cu valuri de…