Noi

Am lăsat multe umbre în spate, multe valuri ce-au vrut să ne țină, separați, decojiți de lumină, cu priviri înspre humă plecate nu-nspre cerul cu roiuri de stele și săgeți hotărâte de zbor, nu-nspre-al lumii fantastic decor cu atâtea de cântec cișmele… Mâna ta nici un pic pe a mea din strânsoare la greu n-a…

N-am cum

Nu pot să îți arăt ce nu-ți dorești să vezi cu ochii tăi… Oricât de tare aș încerca eu să te fac să te privești e în zadar cât ai o altă mare în minte, alte țărmuri și alt far de suflet ce spre maluri te ghidează… Degeaba-ncerc să-ți spun că stânca-zar din brațele-ți de…

Deloc

Nu ți-a păsat că-s străin, pomule, nici de-unde vin… Umbră-am vrut, umbră mi-ai dat cât sub ramul tău am stat copleșită de dogoare,-n câmpu-acela plin de floare, plin de păsări și de-albine, plin de-ale uimirii mine… Plată, pentru răcorire, nu mi-ai luat… O mulțumire n-ai cerut, n-ai așteptat, n-ai pretins pentru ce-ai dat așa cum,…

Credeai

Credeai că știai ce-nsemnau mai toate tăcerile mele ce între coperți mă-nchideau, privirea-ațintită spre stele, spre mare, spre munți, spre nisipuri de vânt vălurite, spre nori, spre umbre cuminți… Nu-nspre chipuri, nu înspre-ai surâsului sori… Credeai că știai despre mine destul cât să poți să mă legi cu lanțul iubirii de tine dar iată-ne azi,…

Cu fărâma-i

Pâinea noastră cea trudită, de pe masă nelipsită și din rugăciuni ne ține,-n viață ziua care vine… Dacă-avem din ea o coajă astăzi, nu vom sta de strajă toată noaptea-n uși de gânduri să găsim spre zori intrânduri, nu vom colinda prin tină și prin zloată zi-lumină… De-ajuns e-o fărâmitură de azimă pentru gură și…

Drag,drag, drag!

Drag mi-a fost s-o văd pe buna îmbrăcată-n ie, cum e datina, străbuna… Drag îmi e și mie să o port și-o port mereu! Că e sărbătoare sau că nu-i, în ie eu ies în lumea mare, urc pe munți, măsor câmpii cu-ai mei pași șăgalnici, stau și cu și-ntre copii veseli și zburdalnici! Drag…

Ploaie și rugină

Prea multă ploaie-i pe aici, iubite… Se scutur norii și din zori în zori și-au început să putrezească flori în lujeri fiind de ierburi năpădite… Lor, cenușiul nu le prea priește… Vor soare mult pe gene și lumină, nu veșnice vâltori la rădăcină și-un lut ce de povești cu stropi mustește… Nici mie griul nu…

Din peregrinări

Când te întorci acasă nu casa îți lipsește ci liniștea pe care o simți numai în ea, mama ce-ntotdeauna cu dragoste privește spre tine și e-n stare și sufletul să-și dea să-ți fie ție bine, ai tăi, cu toți, cei dragi… După-ale lor surâsuri și brațe tot tânjești, după copilăria cea cu miros de fragi…

Atât de fericită

Mai fericită ca oricând eram în poza asta, atât de-ngălbenită fiindcă pe tine-n brațe te aveam și îmi zâmbeai… De dragoste robită, inima mea cânta, cânta, cânta pe note flori din zori și până-n seară și numai a uimire cuvânta pentru că ce simțea dădea pe-afară… O duioșie, fără doar și poate ne mai trăită…

În răstimpuri

Pe tristețe o mai păcălești, o mai faci cu câte-un râs să plece, să mai uite inima să-ți sece… De al ei oftat te mai golești… Și singurătatea o mai lași singură pe lume când și când… Cenușiul i-l mai scoți din gând și-i mai poruncești să facă pași și prin alte părți, să-și limpezească…

Până la sfârșit

Vei fi mereu un răsărit de soare pentru-al meu suflet… De-orișicâte ori îți voi vedea lumina curgătoare în juru-mi va fi mare de culori însuflețită, va fi dimineață senină cu ferestrele deschise spre feerii albastre, va fi viață cu nesfârșite, drepte căi spre vise… Ajunge să-ți văd umbra și zâmbesc doar fiindcă ești, iubire visătoare……

De la tine

De la tine știu dragostea ce-i… Ai venit cu zăpezile ei și albastre, și verzi, și-aurii să mă-nveți despre ea tot ce știi cu răbdare, un timp fără timp… Ai venit cu al ei anotimp fără seamăn în lumea-mi uimită de lumina-i atât de-nflorită, de ferestrele ei larg deschise mai mereu spre grădina cu vise……