Niciodată

Eu n-am știut ca frunza mereu nici când să cânt,
nici când să tac a toamnă, nici când să-mi leg de vânt
umbra cea visătoare spre-a fi prin nori purtată,
dusă la întâmplare pe marea-nvolburată

a clipei de poveste… Nu, n-am știut mereu
când a fost timp de vorbă de stat sub curcubeu
cu ramurile-mi drepte, cu cele noduroase,
cu ale mele scorburi de zbucium numeroase,

când a fost vremea vremii de strâns și de plecat
dintr-un ținut de suflet, un drum de-abandonat,
un vis de luat în brațe, un val de adormit,
o inimă sau alta c-un susur de-mblânzit

pentru că nu sunt frunză ci doar un om ce-ades
uită să și gândească când inima-i dă ghes,
uită să cântărească un pas pe care-l face
și își trimite lutul întruna să se joace…

Aura Popa, 19.09.2020

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.