Carpe diem

Nu mai privi în urmă ne-ncetat… Viața de-acolo e deja poveste de spus la gura sobei, când se-abat ninsori de doruri pe-ale zilei creste. Viața de-acum, de azi e ce contează pentru un mâine însorit și-un ieri ce n-are ochii plânși, și nu oftează, și nu e-adus de spate de poveri… Viața de-acum, de azi…

Spre sud

Fug cârduri de gâște în v-uri ciudate de griul ce umple ungherele toate… Le-aud și le văd cum întunecă zarea, cum taie cu-aripile lor depărtarea fâșii,fâșiuțe, cum se șterg și dispar, cum pun și-alte stoluri pe-al spaimelor jar că iarna va prinde curaj să-ntețească și frigul, și foamea, și c-o să-și pornească morișca ninsorii, ‘nainte…

Dacă…

Dacă ai fi venit cred c-aș fi plâns de fericire, pentru prima dată… Atâtea visuri și-așteptări am strâns în inima ce-abia-ndrăznea să bată știindu-te pe drum, apropiind lumile noastre cu orișice clipă care trecea, știindu-te gonind spre brațele-mi avide de risipă… Dacă ai fi venit m-ai fi convins că liniște îți sunt, și bob de…

Și dincolo de viață

Aș vrea să-mi împart nebunia cu tine, să pieptăn cascade, să vindec genuni, să calc și pe câmpuri înțesate cu mine, să trecem cântând și dansând prin furtuni de mână, să umplem cu timp răbdător clepsidre pe creste de valuri, de munți, să prindem azurul cu-agrafe de zbor, să mergem prin nori pe-ale viselor punți…

Poți orice!

Între vorbă și faptă nu e semnul egal… Între „fac” și „aș face” e-un hiat colosal… Dacă mâna nu strânge, apăsarea n-o simți… Dacă focul nu cântă, nu-s nici vetre fierbinți… Fă totalu-ntre râvnă și ce faci pentru ea… Dacă vrei să stingi setea ia pocalul și bea… Dacă vrei s-atingi cerul pune scara și…

Oamenii, ploaia…

Când nu mai vreau să văd, feresc privirea… Ochii-i închid și iureșul dispare… Pentru un timp își pierde-nsuflețirea lumea din jur, cu ale ei hotare de friguri și de jariști bolduite… Când nu mai vreau să simt, ce să ferec? În suflet toate intră nepoftite, se cuibăresc sau pur și simplu trec prin liniștea-i de…

Azi

Am să închei povestea… A tot spus… A tot trecut de pe un țanc pe-un altul… Nu a convins pe nimenea cu saltul peste genuni și fluvii în apus, nu a făcut pe nimeni să tresară cu ale ei nostalgice-adieri, cu ale ei duioase mângâieri, cu-a ei lumină albă, solitară… Nu a avut ecoul așteptat,…

Cu mâna nerăbdării

Deschid fereastra doar ca să le-aud foșnind la geam a toamnă și-a plecare pentru un timp din cuiburile care le-au fost acasă caldul, înspre sud. Mă umplu de lumina arămie până-n adânc când le privesc rotind deasupra viilor aripi, topind departele în zarea ruginie. Mă umplu de lumină și de gânduri… Se bulucesc confuzii-n întrebări,…

Pe cea de ieri

Pe cea de ieri nu am de unde să ți-o aduc… Nu mai există… Ea, la chemări nu mai răspunde, e punct de zbor pe-a toamnei listă, lumină albă, irosită în întunericul din zid în întristarea-i împietrită, un chip de inimă livid… Pe cea de azi o scot din casă, o pun pe drumul pân’…

Iubire

Condu-mă și te voi urma oriunde… Lumină-mi fii, și reflector, și far, și pod, și drum, și rugă, și altar și umbra-mi n-o lăsa să se scufunde în valuri de-ntuneric și de ceață, în vălătuci de vorbe și de fum, să pună foi de zbucium în album sau să alunece pe-a vieții gheață… Fii-mi călăuză…

Mângâietoare

Mâna ta foșnind în părul meu și o pace-atât de fără seamăn m-au făcut să uit de drumul greu ce mi-așteaptă pașii, suflet geamăn, m-au făcut să uit c-am de trecut printre rugi, prin spini și peste jar, că mi-e cerul lumii descusut și-are nori și umbre-n buzunar… M-au făcut să vreau atât de tare…

Iubire

Azi, hai să-l lăsăm pe “dacă” să se plimbe cu-altă barcă… O să-i poruncesc să tacă și lui „poate” și lui „parcă”, și lui „oare”, și lui „unde”, și lui „când”, și lui „pe cine” și de vorbe ne-om ascunde eu în tine, tu în mine toată ziua, noaptea toată și-un crâmpei de dimineață… Da-vom…